Creat special pentru a găzdui evenimente de anvergură, restaurantul Casa Neamului este locul ideal pentru organizarea banchetelor de orice tip. Clienții noștri care au organizat aici banchete ne recomandă cu căldură…
Capacitatea localului nostru este de aproximativ 300 de invitați pentru un eveniment, restaurantul dispunând de două săli, una pentru mese și alta pentru dans, dar a căror funcționalitate poate fi adaptată în funcție de necesități și de mărimea evenimentului. De asemenea, dispunem de o terasă acoperită ce permite amenajarea unei zone de fourchette, indiferent de anotimp.
Grădina de vară a restaurantului oferă un decor splendid, ideal pentru a realiza fotografii în timpul evenimentului, dar și pentru a le oferi invitaților un spațiu de relaxare. Explozia de culoare este ideală pentru fotografii vesele, iar spațiul permite amplasarea de bannere festive și amenajarea de colțuri fotografice inedite, în care invitații să își creeze amintiri de neuitat.
Momentan nu asigurăm servicii legate de decorațiuni și nici servicii de muzică și sonorizare, însă avem colaboratori profesioniști pe care vi-i putem recomanda. În curând vom oferi și servicii în ceea ce privește decorațiunile pentru diverse evenimente.
Meniul este personalizat, în funcție de preferințele dumneavoastră. De aceea, pentru a crea meniul perfect pentru banchetul perfect, vă invităm să ne contactați pentru a vă transmite o ofertă personalizată, în cel mai scurt timp.